Finisaje

Detaliile care formează întregul și asigură o continuitate spațiului și totodată o durată crescută de viață construcției și apartamentelor sunt finisajele. Am selectat cu mare atenție furnizori relevanți cu expertiză în domeniu și branduri de renume internațional pentru ca rezultatul să fie doar unul excepțional.

Fațade

Am optat pentru un mix la fațadele clădirii și anume, fațade ventilate în combinație cu cele tradiționale. Efectul va fi un aspect modern, inovator, susținut și de iluminatul ambiental prin tehnologia LED. Termoizolația fațadelor ventilate este realizată din vată minerală, iar în cazul celor tradiționale, din polistiren de 10 cm ce asigură o performanță energetică crescută.

Închideri și compartimentări

Pereții exteriori, compartimentarea între apartamente și mai apoi, între apartamente și spațiile comune sunt realizate din cărămidă Porotherm de 30 cm, un excelent izolator termic și acustic. Compartimentările interioare sunt executate din pereți de rigips dublu, placați și cu strat fonoizolant de vată minerală.

Tâmplărie

Tâmplăria exterioară este din PVC pentacameral, cu trei straturi de sticlă LOW-E Four Seasons pentru a oferi un plus de confort termic și acustic, cu feronerie germană SIEGENIA. Am ales culoarea antracit la exterior pentru a susține designul construcției și alb la interior, ușor de inserat în orice tip de amenajare, fără a precondiționa însă cromatica finisajelor.

Pardoseala

Toate apartamentele beneficiază de încălzire în pardoseală, peste care se va monta un parchet triplustratificat.

Balcoane

Viitorul tău loc de relaxare, balconul, are balustradele din sticlă securizată, ceea ce oferă construcției o imagine elegantă și sofisticată. Hidroizolația și pardoseala balcoanelor vor fi standardizate pentru a asigura o durată crescută de viață construcției.

Lifturi

Fiecare clădire va fi prevăzută cu 2 lifturi electrice în tandem marca Schindler, lider de piață în domeniul ascensoarelor. Aceste lifturi au un design modern, sunt eficiente energetic și în același timp, asigură reducerea nivelului de zgomot.